vineri, 4 noiembrie 2011

Andive gratinate ca în Belgia ~ Chicons au gratin

Andive gratinate ca în Belgia ~ Chicons au gratin
Andivele se cultivă şi se consumă intens în Belgia. Sunt aşa numite legume de iarnă, sezonul de recoltare începând la fârşitul lunii octombrie şi până pe la sfârşitul lunii martie.
Preţul şi calitatea lor este cea mai bună în această perioadă aşa că, locuind în Belgia, am profitat de abundenţa lor pentru a pregăti această reţetă tradiţională belgiană de andive gratinate cu jambon.
Este delicioasă, şi vă spun asta fiindcă şi iubitului meu i-a plăcut la nebunie aşa că trebuie să mă credeţi că este extraordinară mâncarea asta ;)
Timp: ~1h30min
Porţii: 2
Ingrediente: 4 andive proaspete, 4 felii de jambon, 200ml lapte, 100ml bere blondă, 1-2 căţei de usturoi, 2 linguri de făină, 75g unt, 200g caşcaval (gouda maturată, emmental, gruyere,…), 1/2 liguriţă zahăr, sare, piper, nucşoară
Mod de preparare:
Spălăm şi curăţăm foile exterioare ale andivelor. Cu vârful cuţitului scobim cotorul ca să eliminăm partea cea mai amară.
Ţinem apoi andivele în apă rece cu sare timp de 10min ca să se elimine toată seva cea amară din ele.
Andive gratinate - tinem andivele in apa rece
Încingem 25g de unt într-o tigaie încăpătoare şi adăugăm andivele bine scurse împreună cu jumătate de linguriţă de zahăr. Le călim la foc iute pe toate părţile până prind puţin culoare apoi turnăm berea, adăugăm usturoi tocat şi le acoperim cu un capac.
Andive gratinate - calim andivele cu bere
Reducem focul la mediu şi le lăsăm să se înnăbuşească timp de 15min. Le scoatem apoi într-o sită şi le lăsăm să se scurgă bine recuperând tot sosul (~200ml) într-un vas.
Pregătim între timp un sos Bechamel după reţeta de aici folosind: 50g unt, 2 linguri de făină, nucşoară, 200ml de lapte şi ~200ml sos de bere de la andive. Adăugăm la final în sosul obţinut jumătate din caşcavalul ras sau mărunţit la cuţit şi amestecăm bine până se omogenizează. Dacă sosul iese prea gros mai adăugaţi puţin lapte sau bere ;)
Andive gratinate - pregatim sosul Bechamel
Roluim fiecare andivă într-o felie de jambon şi le aşezăm într-o tavă termorezistentă.
Andive gratinate - roluim andivele in jambon
Turnăm peste ele sosul Bechamel, presărăm restul de caşcaval, usturoi tocat (opţional) şi coacem în cuptorul preîncălzit la foc mare (210°C) timp de 20min până se rumeneşte deasupra.
Andive gratinate - turnam sosul si presaram cascaval
La final am obţinut…
Andive gratinate - coacem 20min
… o bunătate!
Poftă mare!

4 comentarii:

  1. Buna!

    Ai putea sa-mi trimiti adresa ta de email? Pentru ca nu pot trimite mesajul prin CONTACT.
    Doresc sa iti trimit o propunere pentru un sistem barter.
    Adresa mea este: carmen.munteanu@totem.com.ro

    Astept sa ma contactezi!

    O zi buna si spor la gatit!

    RăspundețiȘtergere
  2. Ma numesc Elena S., fosta colega de servici cu mama iubitului tau. Te felicit pentru placerea pe care o ai de a impartasi si altora din secretele culinare pe care le detii si Dumnezeu sa-ti ajute in tot ce-ti propui.!O seara placuta!

    RăspundețiȘtergere
  3. Buna Elena, multumesc frumos pentru aprecieri. O saptamana frumoasa iti doresc!

    RăspundețiȘtergere
  4. Incerc tocmai acum reteta ! Sunt în Belgia si domnul pentru care lucrez mi-a cerut sa-i fac andive cu jambon.

    RăspundețiȘtergere

LinkWithin

Related Posts with Thumbnails