luni, 23 noiembrie 2009

Orez cu legume, brânză şi acritură iute

IMG_1239_

Continuăm cu pacheţelele pentru prânz. Cred că v-aţi obişnuit de acum cu genul ăsta de postări. Scurte şi la obiect :)

Pentru cei care nu stiu despre ce e vorba aici găsesc mai multe detalii ;)

Azi preparăm pentru mâine Orez cu legume, brânză şi acritură iute…

Timp: 20min

Porţii: 1

Ingrediente:

- 100g orez basmati fiert şi răcit (dacă aveţi punguţe din acelea care se pun direct la fiert să ştiţi că o punguţa are fix 2 porţii)

- 1 lingură praz mărunţit sau ceapă verde (putem căli uşor dacă dorim să nu miroasă, eu am pus crud de data aceasta)

- 1/2 ardei gras roşu

- 5 gogoşari picanţi micuţi în oţet (micuţi înseamnă că erau cât o corcoduşă, un soi mexican,  puteţi înlocui cu 1/2 gogosar normal în oţet şi adăugaţi ceva iute ca să compenseze) 

- 2 felii bacon tăiat cubuleţe (kaizer)

- 2 felii brânză de capră (asemănătoare cu caşul de oi)

Dressing:

- 1 lingură ulei de măsline

- 1 lingură oţet de la gogoşari

- sare

- piper

- oregano

- busuioc verde

- mărar uscat

Aşa arătau toate ingredientele fără orez:

IMG_1231_

Se serveşte rece, e un fel de salată dacă îi putem spune aşa…

Fructele de azi: struguri albi si mandarine ;)

Poftă bună la serviciu!

Un comentariu:

  1. Singura modificare o sa fie otetul inlocuit cu zeama de lamaie. :) Cred ca o sa fie super.

    RăspundețiȘtergere

LinkWithin

Related Posts with Thumbnails